Crestina: Volume 1

Product Information

Ecumenismul este o mișcare religioasă care urmărește înțelegerea între toate bisericile creștine și apropierea dintre ele. din secolul al V-lea, Biserica Răsăriteană era în conflict cu Bisericile Copte din sudul imperiului, care propovăduiau răspândirea ereziei monofizite. Deoarece Patriarhiile Alexandriei, Antiohiei și Ierusalimului deveniseră copte sau monofizite, au fost puși în aceste orașe și câte un patriarh grec ce era în comuniune cu Biserica Bizantină. În secolul al VII-lea a apărut Islamul, o nouă religie înființată de Profetul Mahomed, religie ce a unificat triburile arabe într-un Califat (Imperiu) și care a intrat în război cu Bizanțul, cucerindu-i provinciile sudice, unde erau monofiziții și patriarhiile lor copte și convertind, astfel, mulți dintre ei la islam. Începând cu anul 814, slavii sudici păgâni au dezlănțuit persecutarea creștinilor în spațiul Bulgariei, afectând, probabil, și creștinii români [31] Simbolul niceeano-constantinopolitan, stabilit prin sinoadele ecumenice de la Niceea (325) și Constantinopol (381);

Doxologia.ro - Portal Crestin Ortodox

Perioada Reformei Protestante [ modificare | modificare sursă ] Miscări premergătoare Reformei [ modificare | modificare sursă ]Biserica Apuseană, o instituție ecleziastică apărută încă de la divizarea Imperiului Roman în cel de răsărit și cel de apus, a fost o biserică creștină cu o influență foarte mare în Europa Occidentală . După căderea Imperiului Roman de Apus, în anul 476 e.n., ea a rămas singura instituție organizată din Apusul Europei, păstrând tainele limbii latine. Biserica Apuseană, fiind pe cale de dispariție rămânând doar cu câteva teritorii din Italia, a rămas într-o continuă luptă cu Biserica Ariană care avea numeroși adepți în rândul popoarelor germanice, mai precis în rândul vizigoților, ostrogoților și vandalilor. În anul 496 e.n., Francii, un popor de origine germanică, conduși de Regele Clovis sunt evanghelizați de către Biserica Apuseană. Francii înving popoarele germanice ariene, creând un mare imperiu ce cuprindea în est și în sud-est teritoriile luate de la germanii arieni și eliminându-i definitiv pe aceștia și pe Biserica lor Ariană din Europa, singuri care reușesc să scape sunt vizigoții ce se refugiază în Peninsula Iberică, unde creează un regat arian, dar în anul 568 sunt evanghelizați și ei de către Biserica de la Roma. După înlăturarea ereticilor arieni, Biserica Apuseană intră într-o expansiune de evanghelizare a Europei Occidentale desfășurată în 3 etape: Prima Etapă (până în anul 700) - evanghelizarea Angliei Anglo-Saxone, Irlandei, Scoției și a părții sud-estice a Imperiului Franc ce mai avea câteva teritorii ariene . A Doua Etapă (până în anul 800) a constat în evanghelizarea părți răsăritene a Imperiului Franc (tot în această etapă, Imperiul Franc se destramă în două părți: una de răsărit, devenind Imperiul Romano-German și una de apus, care va deveni Regatul Franței). A Treia Etapă (până în anul 1054) a constat în evanghelizarea Regatelor Danemarcei, Poloniei , Norvegiei sudice și sud-vestice, Suediei sudice și sud-estice, Ungariei, Croației și Islandei . Până în anul 1054 Biserica Apuseană era organizată într-o rețea de episcopii, 22 de arhiepiscopii și 3 patriarhi: Patriarhia de la Aquileia (desființată în anul 1752) , Patriarhia de la Grado (desființată în anul 1451) și Patriarhia de la Roma (care era patriarhia supremă, unde se afla Patriarhul Romei, cu titlul de Papă (Tată al Biserici), considerat conducătorul suprem al Bisericii Apusene, succesorul Sfântului Petru, Regele Apostolilor. După Marea Schismă din anul 1054, când Biserica Apuseană s-a excomunicat cu Biserica Răsăriteană , Biserica Apuseană s-a autointitulat Catolică (Universală), adică prima Biserică Creștină a lumii, considerând restul bisericilor creștine ca fiind secte schismatice ce s-au rupt de biserica mamă a Romei .

Citește Biblia online, Noul Testament, Vechiul Testament

Herlihy, David ( 6 iunie 2023). „The emergence of modern Europe, 1500–1648/Aspects of early modern society”. Brittanica. Brittanica . Accesat în 30 iulie 2023. primele două secole de creștinism, unii creștini trăiau în izolare, în munți sau deșerturi, petrecându-și timpul în rugăciune. În anul 269, un pustnic egiptean numit Anton din Teba, a adunat laolaltă mai mulți pustnici, formând o comunitate ce avea să devină prima mănăstire creștină. Ideea aceasta a pătruns și în alte regiuni creștine, unde s-au întemeiat mănăstiri de călugări și de călugărițe. Unele comunități monahale (călugărești) erau legate prin reguli comune, cea mai celebră fiind Regula Sfântului Benedict. Acesta a fondat mănăstirea Monte Cassino din Italia, în jurul anului 529. Călugării din Ordinul benedictin munceau, se rugau și participau la ceremoniile religioase în grup. Sociologul religiilor Rodney Stark a estimat rata creșterii numărului de creștini la circa 40%/deceniu, susținând că nu avuseseră loc convertiri în masă până la legalizarea creștinismului. [7] El consideră corectă cifra de 25 mii de locuitori ai Ierusalimului din acea vreme. [7] În timp ce modul la care Stark a citit sursele antice este considerat „naiv”, calculele sale sunt sofisticate și bazate pe dovezi ținând de creșterea noilor mișcări religioase din lumea contemporană nouă. [8]Florin Curta, Southeastern Europe in the Middle Ages, Cambridge University Press, Pag.xv, 978-0-521-89452-4 Până la circa 1300, Biserica Catolică, deși admitea existența Diavolului și a demonilor, nu credea că există vrăjitoare. [32] :60–63 În timp ce istoricii nu au reușit să identifice o singură cauză a ceea ce a devenit cunoscut sub numele de „frenezia vrăjitoarelor”, oamenii de știință au observat că, fără a schimba doctrina bisericii, s-a dezvoltat un curent de gândire nou, dar comun, conform căruia vrăjitoarele sunt atât reale, cât și răuvoitoare. Dosarele inchizitorilor arată: credința în magie a rămas atât de răspândită, încât i-a convins pe unii istorici că creștinismul nu a câștigat niciodată cu adevărat mințile oamenilor din mediul rural. [33] Probabil vânătoarea de vrăjitoare a fost declanșată de mica eră glaciară. [34] :335 Majoritatea acuzațiilor de vrăjitorie au pornit de la oamenii de rând, iar autoritățile nu și-au dat silința să le urmărească penal pe vrăjitoare; procesele erau adesea civile (lumești) și nu religioase. [35] :xiii Majoritatea proceselor au avut loc în Germania de Sud-Vest, între anii 1561 și 1670. [36] Numărul total de victime a fost estimat la circa 40 mii, în timp ce în secolul XIX se credea că au fost nouă milioane de victime. [36] Iluminismul [ modificare | modificare sursă ] Cruciadele erau expediții militare organizate la îndemnul Bisericii Catolice, cu participarea monarhilor Europei apusene, în secolele XI-XIII, cu scopul de a elibera Țara Sfântă (Palestina) de sub dominația musulmanilor. În secolele X-XI, viața religioasă în Occidentul Creștin al Europei cunoaște o perioadă de revitalizare. Aceasta se manifesta prin mișcări de reformă în interiorul bisericii, așa cum au fost mișcările clunice și gregoriene, precum și apariția unor noi ordine religioase ( Ordinul Călugărilor Cistercieni ). Acest simț al pioșeniei a dus la creșterea numărului de pelerinaje către Locurile Sfinte din Palestina, aflată sub stăpânire musulmană încă din secolul VII . Creștinii puteau vizita Palestina, plătind o taxă impusă de arabii musulmani, dar situația s-a schimbat atunci când turcii selgiucizi au devenit conducătorii lumii Islamice, ucigându-i fără milă pe bieții pelerini creștini. De asemenea, și Imperiul Bizantin, care era ortodox, era și acesta în război cu Imperiul Selgiucid (care era islamic). Pierzând multe teritorii,în anul 1095, împăratul bizantin Alexios I Comnen a făcut apel la sprijinul Occidentului Latin, în ciuda Marii Schisme din anul 1054. Apelul a fost auzit la Roma de către Papa Urban al II-lea, care, fiind conștient de pericolul Islamului, a hotărât să îi ajute pe grecii ortodocși. El a predicat prin Conciliile de la Piacenza și Clermont, convingându-i pe oameni să lupte în Cruciade (de la latinescul crucifix=cruce), promițându-le că, indiferent de ce crime au comis (violuri, jafuri, omoruri) dacă vor lupta și vor muri în Armata lui Dumnezeu, toate păcatele le vor fi uitate și vor ajunge în Rai. Au apărut multe ordine de călugări războinici ( Ordinul Teutonic, Ordinul Ioaniților, Ordinul Templierilor), ordine ce au îndeplinit un rol foarte important în epocă a cruciadelor. Ulterior, papii au abuzat de puterea lor de a invoca cruciade, uitând de adevăratul țel (acela de a recuceri, în numele lui Dumnezeu, Țara Sfântă) și au inițiat cruciade în diverse alte scopuri: eliminarea unor secte eretice (exemplu: Cruciada împotriva albigensilor, o sectă ce considera că Biserica Catolică era malefică ) sau evanghelizarea unor popoare păgâne ( Cruciadele Nordice pentru catolicizarea statelor păgâne baltice) sau pentru stoparea expansiunii otomane ( Cruciadele Târzii) . Vrăjitoarele sunt femei care susțin că au fost înzestrate de Dumnezeu sau natură cu puteri supranaturale care le permit sa citească viitorul, să facă farmece, miracole și chiar să provoace dezastre. Conform preceptelor creștinismului, ele nu sunt nimic altceva decât slujitori ai Diavolului. Lupta creștinismului contra vrăjitoarelor a fost înfrântă în țările civilizate, vrăjitoria fiind decriminalizată, iar vrăjitoarele beneficiază de drepturile omului. Multe vrăjitoare și vrăjitori s-au organizat în propria lor religie, Wicca, religie care există în mod legal în mai multe țări.

Creștinism - Wikipedia

Warburg, Margit ( 2018). „Chapter Six The Making of a Baha'i Community”. Citizens of the World: A History and Sociology of the Baha'is from a Globalisation Perspective. Numen Book Series. Brill. p.282. ISBN 978-90-474-0746-1 . Accesat în 10 iulie 2022. Pentru unii creștini, Logosul este a doua persoană din Sfânta Treime (Dumnezeu Unu-ntreit - termen care nu apare în Sfânta Scriptură), care se întrupează, devenind, în același timp, Isus Hristos/Iisus Hristos/Isus Christos, făcându-se om adevărat și rămânând, în același timp, Dumnezeu adevărat. Majoritatea denominațiunilor creștine afirmă fidelitatea sa față de esența creștinismului primordial, în ciuda formei schimbate. Carrier, Richard ( 2 iulie 2014). „The prospect of a Christian interpolation in Tacitus, Annals 15.44”. Vigiliae Christianae. Brill Academic Publishers. 68 (3): 264–283. doi: 10.1163/15700720-12341171. Deși semnificativă în istoria dogmelor religioase, controversa bizantină asupra imaginilor nu este văzută de mare importanță în istoria Bizanțului. „Puțini istorici mai susțin că ea ar fi fost cea mai importantă dezbatere a perioadei...”. [30] Marea Schismă [ modificare | modificare sursă ]Creștinismul mai poate fi definit ca „religia cărții”, datorită importanței textelor sacre și a referinței la aceste texte ale revelației adunate în Biblie, dar această etichetare („religia cărții”) a fost făcută de reprezentanți ai islamului, creștinismul fiind religia lui Hristos, cel înviat. Behringer, Wolfgang (1999). "Climatic change and witch-hunting: the impact of the Little Ice Age on mentalities". Climatic Change. 43: 335–351. doi:10.1023/A:1005554519604. Apar certuri între 2 din cele 3 zone. Biserica Apuseană și cea Răsăriteană au avut numeroase conflicte terminate cu pace, în timp ce a 3-a zonă, cea din Orientul Mijlociu, începea să se destrame. Apoi au apărut numeroase alte probleme: După ce Imperiul Roman s-a împărțit în Imperiul Roman de Apus și Imperiul Roman de Răsărit, în anul 395 e.n., Cel de apus a căzut rapid, în anul 476 e.n., iar cel de răsărit s-a grecizat în secolul al VI-lea, renunțând la numele de roman, în favoarea celui de bizantin, de asemenea, în cadrul Imperiului Bizantin a apărut o formă de creștinism total diferit de cel din apus, cu rit grecesc, iar în imperiu se vorbea greaca.De asemenea, biserica era subordonată statului, iar Împăratul Bizantin era egal cu apostolii, și venerat în Biserica Răsăriteană fiind pictat în icoane și pe pereții bisericilor. Patriarhul Constantinopolului, Capul Bisericii Răsăritene, era a doua personalitate în imperiu, după împărat cu toate că el era cel ce îl încorona și îi dădea însemnele puterii religioase în Catedrala Hagia Sofia din Constantinopol. El a încercat de multe ori să obțină o putere egală cu cea a rivalului său din apus, Papa de la Roma, dar nu a reușit, fiind supravegheat în permanență de împărat. De asemenea, de-a lungul timpului, au existat mici conflicte între Patriarhii Constantinopolului și Împărații Bizantini. Herring, George ( 2006). „Introduction”. Introduction to the History of Christianity. NYU Press. p.16. ISBN 978-0-8147-3700-2 . Accesat în 10 iulie 2022.

Istoria creștinismului - Wikipedia

Răspândirea actuală a creștinismului în lume. Bazilica Sfântul Petru din Roma, cea mai mare biserică din lume și unul dintre cele mai importante centre ale religiei creștine. Așadar, răspândindu-se în tot bazinul mediteranean, în secolul I e.c., creștinismul primar a avut, la început, o fizionomie predominant urbană, centrele mai importante erau: Antiohia, Corint, Efes, Alexandria și Roma.Guy, Laurie ( 28 octombrie 2011). Introducing Early Christianity: A Topical Survey of Its Life, Beliefs Practices. InterVarsity Press. p.50. ISBN 978-0-8308-3942-1. jurul acestor probleme de fond s-au manifestat, în plus, divergențe între creștini și în legătură cu: Chiar și popoarele „barbare”, care au invadat Occidentul, erau deja creștine, dar în formă ariană. De aici efortul intens al Bisericii romane – care, în lipsa puterii provocată de căderea imperiului, progresa căpătând o crescută relevanță și civilă – pentru convertirea acestor popoare la ortodoxia trinitară. secolul al doilea au apărut unele controverse între creștini și politeiști care au mărit procesul de prigonire. Faptul că creștinii se întâlneau pe întuneric, înainte de ivirea zorilor, sărutându-se pe gură și numindu-se „frate” și „soră” a dat naștere zvonului că creștinii se țin de orgii incestuoase. [16] Faptul că ei mâncau carnea fiului și beau sângele lui a dat naștere zvonului că creștinii sunt canibali de copii. [16] Marea Schismă din 1054 este un eveniment ce a împărțit creștinismul în două mari ramuri, vestică (catolică) și estică (ortodoxă). Anul în care s-a petrecut este 1054, deși tensiunile datau de multă vreme între creștinătatea latină (apuseană) și cea greacă (răsăriteană). Pentru mai multe detalii vedeți Marea Schismă.